Aspecte importante privind minusurile din gestiune la cost mediu ponderat

Inventarierea stocurilor este un proces esențial pentru orice societate care utilizează metoda de cost mediu ponderat (CMP) în evidența stocurilor. Aceasta poate scoate la iveală bunuri lipsă, iar tratamentul fiscal al acestor lipsuri depinde de cauza care le-a generat și de deducerea TVA efectuată la achiziția bunurilor respective. Este important de menționat că, indiferent de calificarea minusului drept neimputabil sau de recuperarea prejudiciului de la gestionar, obligația de ajustare a TVA rămâne în vigoare.

Pentru a determina cauza și valoarea lipsei, conform pct. 39 din Normele aprobate prin OMFP nr. 2.861/2009, comisia de inventariere trebuie să solicite explicații scrise de la persoanele responsabile. Aceasta va stabili natura lipsurilor și va propune regularizarea diferențelor. Documentele de inventariere trebuie să identifice bunurile, cantitățile și cauzele lipsei. Înainte de a stabili un minus, este necesar să se verifice eventualele erori de înregistrare și compensările permise de pct. 40 alin. (3)-(5) din aceleași norme. Compensarea se face pentru cantități egale, respectând restricțiile legale, iar plusurile nu se scad din totalul minusurilor.

În cadrul evidenței prin CMP, valoarea contabilă scoasă din gestiune se calculează prin înmulțirea cantității lipsă cu costul mediu ponderat aplicabil. Această metodă este reglementată de pct. 96 alin. (2) din Reglementările aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014. Este esențial ca această valoare să fie separată de prejudiciul imputat și de TVA dedus, care trebuie ajustat.

Ajustarea deducerii TVA este reglementată de pct. 7 alin. (5) din Normele metodologice ale titlului VII, aprobate prin HG nr. 1/2016. Conform acestuia, bunurile lipsă din gestiune nu sunt considerate livrări de bunuri, iar ajustarea deducerii se face conform art. 304 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Art. 304 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal impune o ajustare negativă pentru bunurile lipsă din alte cauze decât cele exceptate de art. 304 alin. (2) din același cod. Astfel, societatea trebuie să reducă TVA dedusă pentru bunurile care nu mai pot fi utilizate în operațiuni cu drept de deducere.

Este important de subliniat că mențiunea „neimputabil” din procesul-verbal de inventariere nu constituie o excepție fiscală. Conform art. 304 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, deducerea TVA poate fi păstrată în cazul bunurilor distruse, pierdute sau furate, dacă situația este demonstrată corespunzător. De asemenea, pct. 78 alin. (10) din norme oferă exemple de situații în care deducerea poate fi păstrată, fără a limita analiza exclusiv la acestea. Calamitățile, furturile confirmate prin acte judiciare, degradarea calitativă a stocurilor și perisabilitățile sunt relevante în acest context.

Pentru a justifica o pierdere, societatea trebuie să demonstreze incidentul, iar documentele trebuie să fie adaptate cauzei, incluzând acte ale autorităților, constatări tehnice și dovezi de distrugere. O simplă aprobată a scoaterii din gestiune nu înlocuiește aceste dovezi.

Ajustarea TVA se face pentru cantitățile lipsă efectiv deduse, nu prin aplicarea automată a unei cote de TVA la inventariere. Dacă toate achizițiile incluse în CMP au aceeași cotă de TVA și deducerea a fost integrală, aplicarea acelei cote la valoarea contabilă a lipsei permite determinarea taxei. În cazul în care stocul cuprinde achiziții cu cote diferite de TVA, CMP nu justifică aplicarea unei cote medii asupra întregului minus.

Imputarea prejudiciului nu elimină obligația de ajustare a TVA. Sumele imputate nu reprezintă contravaloarea unor operațiuni în sfera TVA, iar recuperarea prejudiciului nu transformă lipsa într-o vânzare. Ajustarea deducerii se face conform legii, iar înregistrarea și declararea acestora se realizează conform normelor în vigoare, asigurându-se astfel o evidență corectă și conformă cu reglementările fiscale.